Home » Știință » Dragostea pentru ştiinţă începe la 11 ani. Un studiu realizat de Microsoft dezvăluie detalii despre interesul femeilor pentru domeniul ştiinţific

Dragostea pentru ştiinţă începe la 11 ani. Un studiu realizat de Microsoft dezvăluie detalii despre interesul femeilor pentru domeniul ştiinţific

Dragostea pentru ştiinţă începe la 11 ani. Un studiu realizat de Microsoft dezvăluie detalii despre interesul femeilor pentru domeniul ştiinţific
Publicat: 09.03.2017
Un studiu Microsoft susţine că între 11 şi 30 de ani se poate naşte şi se poate stimula interesul pentru materii ca ştiinţa, tehnologia, ingineria şi matematica (STEM) şi interesul durează în medie 4 ani.
Cercetarea Microsoft a descoperit că fetele devin interesate de materiile STEM în jurul vârstei de 11 ani şi jumătate, dar interesul descreşte brusc după vârsta de 15 ani.
 
Rezultatele studiului prefigurează şi o cale de a preveni această descreştere: modele pozitive, susţinerea părinţilor şi a profesorilor, experienţa practică a aplicării cunoştinţelor STEM în lumea reală şi convingerea că nu vor fi discriminate ca femei în acest domeniu.
 
În ultimul deceniu, ocuparea forţei de muncă în sectorul de tehnologie în Europa a crescut de trei ori mai repede decât media globală. Stimularea interesului fetelor pentru materiile STEM şi încurajarea urmării unei cariere în domeniu va crea nu doar o siguranţă mai mare a locului de muncă pentru următoarea generaţie, ci poate stimula, de asemenea, economia europeană în general. Dacă numărul femeilor în domenii tehnologice l-ar egala pe cel al bărbaţilor, se estimează că PIB-ul anual al UE ar creşte cu 9 miliarde de Euro.
 
Este recunoscut faptul că pentru multe fete interesul pentru materii STEM începe să scadă odată cu adolescenţa timpurie. Dar până acum nu a fost determinată exact vârsta la care acest lucru se întâmplă sau care sunt motivele exacte. Aceste două elemente sunt ceea ce Microsoft a încercat să stabilească în acest studiu realizat în douăsprezece ţări europene ce includ Belgia, Republica Cehă, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, Rusia, Slovacia şi Regatul Unit al Marii Britanii, fiind cel mai extensiv studiu realizat pe acest subiect până acum.
 
Microsoft a organizat focus-grupuri cu 54 de fete din nouă dintre pieţe (Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Irlanda, Olanda, Polonia, Rusia şi Marea Britanie), care au împărtăşit opiniile lor despre ştiinţă, tehnologie, inginerie şi matematică. Informaţiile au fost folosite apoi pentru a realiza un sondaj cantitativ pe 11.500 de fete pentru a identifica vârsta exactă la care fetele renunţă la implicarea în materii din sfera STEM precum şi cele mai importante motive care pot duce la acest lucru.

„Un domeniu în care femeile au fost deschizătoare de drumuri a devenit în mare măsură dominat de bărbaţi,” observă profesorul Martin W Bauer. „Dar o parte din ce în ce mai mare a societăţii de azi nu numai că înţelege că atât cunoştinţele umaniste cât şi cele STEM sunt cruciale pentru forţa de muncă, dar, de asemenea, e interesată de înlăturarea obstacolelor în calea egalităţii în cariere STEM. Această cercetare e importantă prin observaţiile esenţiale pe care le aduce asupra a ceea ce determină alegerile fetelor privind cariera şi cum pot fi ele sprijinite astfel încât tot mai multe femei să ia în considerare profesii în domeniile STEM ca opţiuni viabile de carieră.”

„Orice este posibil, dar numai dacă sunt tratată în mod egal”

Cercetarea a descoperit un consens încurajator în rândul femeilor tinere: convingerea că generaţia lor este prima în care „bărbaţii şi femeile vor fi cu adevărat egali în toate domeniile societăţii”. Cu toate acestea, doar 42 la sută dintre fete au spus că ar considera realistă o carieră în domeniile STEM. În mod paradoxal, 60 la sută au recunoscut că s-ar simţi mai încrezătoare să urmeze o carieră în domenii STEM dacă ar şti că profesiile respective au deja angajaţi de ambele sexe.

Atitudinea fetelor faţă de domeniile STEM variază semnificativ de la o ţară la alta. În unele locuri, lipsa de încredere este o barieră majoră, în timp ce în altele, aprobarea primită în grupul social sau lipsa de modele personale este ceea ce le reţine cel mai mult pe tinere în dezvoltarea lor. Este clar că nu există nicio abordare universală pentru această problemă, iar soluţiile trebuie să fie orientate către depăşirea barierelor locale specifice.

În Regatul Unit al Marii Britanii, 70 la sută dintre fete au declarat că s-ar simţi mai încrezătoare în abordarea unei cariere STEM dacă ar şti că există proporţii egale între bărbaţii şi femeile care lucrează în aceste domenii . Prin comparaţie, doar 48 % din fetele din Franţa au spus acelaşi lucru, în timp ce doar 29 % dintre ele ar lua în considerare o carieră în STEM.
 
În Germania, 33 la sută dintre fete simt că exemplele STEM sunt orientate exclusiv către băieţi. Cu toate acestea, în Finlanda, doar 17 la sută dintre respondente au aceeaşi percepţie.
 
În Rusia, interesul fetelor în STEM apare cu un an mai devreme decât în toate celelalte ţări, la vârsta de 10 ani, 61 la sută dintre fetele din Italia simt că au suficiente modele pozitive de urmat. Din păcate, doar 34 la sută dintre fetele din Olanda spun acelaşi lucru.
 
Numai 34 la sută dintre tinerele poloneze spun că profesorii lor vorbesc cu ele despre domeniile STEM. În contrast, 50 la sută dintre fetele din Regatul Unit al Marii Britanii se simt încurajate în  şcoală.
 
Există o lipsă de sprijin din partea celor de acasă în ţări precum Republica Cehă şi Slovacia, unde numai 30% şi respectiv 40% dintre fete au spus că părinţii lor abordează cu ele subiecte legate de disciplinele STEM.
:
Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole: 
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Cu cât s-au scumpit chiriile în anul 2024? Topul oraşelor cu cele mai scumpe chirii
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Câți dintre europeni dețin criptomonede și pentru ce le folosesc?
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Cele mai vechi dovezi ale creștinismului la nord de Alpi
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Verile din Siberia arctică au fost cu până la 10°C mai calde decât astăzi în timpul ultimei interglaciațiuni
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Solzii de crocodil sunt surprinzător de puternici, arată un studiu
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Singura relatare „de la fața locului” dezvăluia data exactă în care orașul Pompeii a fost distrus
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Gladys May Aylward, misionara britanică din China. A salvat 100 de orfani în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
Khalifa bin Zayed Al-Nahyan, al doilea președinte al Emiratelor Arabe Unite și conducătorul orașului Abu Dhabi
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De Crăciun au loc mai multe atacuri de cord decât în oricare altă zi din an
De ce uneori zăpada pare albastră?
De ce uneori zăpada pare albastră?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
Arheologii chinezi au dezgropat o armură excepțională din 6.000 de solzi. Cui a aparținut?
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
O gaură neagră masivă din Universul timpuriu, surprinsă în timp ce trage „un pui de somn”
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
Hackerii nord-coreeni, responsabili pentru 61% dintre furturile de criptomonede din 2024
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
O tonă de petarde, găsită de polițiști în locuința unui bucureștean
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
ChatGPT, disponibil și pe WhatsApp. Ce trebuie să știe utilizatorii?
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
Scriitoarea care a semnat „cel mai important roman în limba engleză”
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
SpaceX va lansa pentru a șaptea oară racheta Starship
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski
Ucrainenii nu au „puterea” de a recupera zonele ocupate de Rusia, a recunoscut Zelenski